Maramureş de poveste

Moștenirea culturală și istorică a Maramureșului, parte a «Rutei Cultural Turistice a patrimoniului muzeal din România»

Când vine vorba despre atracțiile turistice ale Maramureșului, suntem cu toții de acord că județul nostru dispune de un generos portofoliu, care acoperă majoritatea tipurilor de turism. Printr-o inițiativă de reanimare a turismului cultural-istoric, Consiliul Județean Maramureș a obținut din partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, la finalul anului 2020, recunoașterea proiectului „Drumul patrimoniului muzeal maramureșean” drept rută cultural turistică, dezvoltată pe plan regional.

Recent am primit o nouă veste bună, pe care suntem nerăbdători să o împărtășim, și anume faptul că cele 34 de muzee și case memoriale cuprinse în această rută au fost incluse și în „Ruta Cultural Turistică a patrimoniului muzeal din România”, alături de alte obiective de renume din județele Alba, Caraș-Severin, Constanța, Neamț, Satu Mare și Suceava.

În județul Maramureș, ruta străbate toate regiunile istorice și promovează un fond muzeistic divers, astfel încât suntem convinși că, chiar și dacă vă aflați printre cei mai pretențioși dintre turiști, veți rămâne fascinați de obiectivele vizitate. Dacă veți da curs invitației noastre în Maramureș, trebuie să știți că veți porni într-o călătorie inedită care, pe parcursul celor 470 de kilometri, vă va surpinde cu experiențe de neuitat. Fie că sunteți pasionați de istorie, artă, etnografie, astronomie, mineralogie sau, pur și simplu, de ceea ce înseamnă trecutul bogat al acestei zone, veți găsi în cadrul rutei noastre răspunsul la multe curiozități.

Am avut grijă să adunăm sub umbrela acestui proiect atât instituții de renume, cât și obiective care, deși nu sunt atât de cunoscute, au același potențial de a cuceri sufletele căutătorilor de frumos. Așa cum era firesc, din rută fac parte instituții emblematice cum sunt: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare sau secțiile Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației. Nu am fi putut să nu ne amintim și de cei care au contribuit decisiv la renumele județului nostru, astfel că traseul propus include casele memoriale care omagiază personalități marcante, dintre care îi amintim pe: George Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Ilie Lazăr, Ion Șugariu, Petofi Șandor sau Elie Wiesel. Am avut grijă să nu uităm nici de identitatea spirituală a Maramureșului, care poate fi descoperită prin vizitarea unor muzee precum cele de pe lângă mănăstirile Bârsana, Rohia sau Ruoaia. Și pentru că moștenirea noastră etnografică este una extrem de bogată, dincolo de marile instituții de profil, am inclus în traseu și colecțiile care pot fi admirate la Muzeul Satului „Acasă” din Tăuții-Măgherăuș, Muzeul Etnografic și de Artă Populară „Casa Lăpușeană” din Rogoz, Muzeul Ţărăncii Române din Dragomireşti, Colecția Huțulii Maramureșeni din Repedea sau Muzeul de Istorie și Etnografie din Vișeu de Sus. Ne mândrim, totodată, și cu expoziții aparte, care s-au născut prin eforturile unor oameni cu drag de Maramureș, motiv pentru care vă recomandăm să poposiți în drumul vostru și la Muzeul Florean din Cernești sau la Muzeul Rădăcinilor din Borșa.

Trebuie să admitem că nu tot ceea ce ne leagă de trecut este plăcut, însă ținem la datoria noastră de a păstra în memoria colectivă chiar și episoadele sumbre, ca o amintire a istoriei căreia nu trebuie să-i îngăduim să se repete. În acest sens, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmației și Ansamblul Memorial al Martirilor de la Moisei constituie obiective de neratat.

Știm că oricât ne-am strădui, nu putem să transpunem în cuvinte un patrimoniu adunat cu grijă, veacuri la rând, dar sperăm să fi reușit să vă deschidem apetitul pentru călătorii și nu putem decât să nădăjduim că dorul de ducă vă va purta și pe „Ruta Cultural Turistică a patrimoniului muzeal din România”.

Pentru informații suplimentare referitoare la această rută sau orice alte curiozități despre potențialul turistic al județului Maramureș, vă stăm cu drag la dispoziție, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Image

Crăciun în Maramureş online

Image

1 Decembrie
online

Image
© 2021 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Image
430311 Baia Mare, str. Gheorghe Şincai nr. 46
office@cjmaramures.ro
+40 262.212.110