Maramureş de poveste

Maramureș sub însemnul iubirii sau cum se sărbătorește Dragobetele la noi acasă

Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că maramureșenii știu să se bucure de viață și să celebreze toate binecuvântările sale. În ținutul în care fiecare nouă zi reprezintă o nouă oportunitate de bucurie, sărbătoarea populară a iubirii, cunoscută sub denumirea de „Dragobete”, e trăită autentic și frumos, în acord cu moștenirea tradițională.

După vechile obiceiuri, de Ziua Iubirii maramureșencele se găteau odată cu ivirea zorilor. O asemenea sărbătoare era demnă de cele mai prețioase costume populare din lada de zestre și, cum toții știm, straiele populare din Maramureș stabilesc un etalon al frumuseții, greu de egalat. Frumos gătite, fetele se spălau pe față cu zăpadă, într-un obicei ritualic menit să le sporească frumusețea. Ne-am îngădui să spunem că mândrele din Maramureș sunt oricum printre cele mai frumoase, pentru că din omul în care Dumnezeu a pus atât de mult bine, nu poate răzbate decât ceva frumos. Odată cu finalizarea tabieturilor ce țineau de îngrijirea trupului și a sufletului, moroșencele se îngrijeau și de gospodărie. De Dragobete, tinerele făceau curățenie pentru a-și dovedi hărnicia și a atrage belșug asupra noului an, după care semănau busuiocul pe care, de Bobotează, urmau să-l pună sub pernă pentru a-și visa sortitul.

Și pentru că vorbim despre dragoste, e musai să ne referim și la feciori. Deși nu la fel de complex, parcursul inițiatic al acestora lua forma unui legământ pentru tot anul. Se spune că fata pe care o sărutau de sărbătoarea Dragobetelui, avea să le rămână alături tot anul. În trecut, cu această ocazie, flăcăii mai obișnuiau să culeagă primele flori de primăvară, pe care le ofereau fetelor, după care încingeau o horă, de răsunau codrii sub pașii lor hotărâți.

Mai există și astăzi comunități în care tinerii își iau în serios rolul de purtători ai tradițiilor din moși-strămoși și se adună pentru a celebra autentic sărbătoarea populară a iubirii. Tradițional sau modern, noi îi îndemnăm pe toți să iubească și să se iubească. Pe sine, pe alții și tot ce-i bun, frumos și demn de iubit.

În încheire, în loc de tradiționalul „Dragobetele sărută fetele”, vom spune că „Dragobetele țucă fetele”. C-așa-i la noi în Maramureș, cu foc, patos și voie bună!

Image

Crăciun în Maramureş online

Image

1 Decembrie
online

Image
© 2021 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Image
430311 Baia Mare, str. Gheorghe Şincai nr. 46
office@cjmaramures.ro
+40 262.212.110