Lacul Bodi Ferneziu – Bulat – Tăuții de Sus

Lacul Bodi Ferneziu – Bulat – Tăuții de Sus

Traseu de bicicletă


Despre

Stil ciclism: Cross-country
Grad de dificultate - intermediar
Echipare minimă - bicicletă MTB hardtail
Surse de apă - izvor pe Valea Vicleanu (după Uzina de Apă)
Puncte de interes - priveliștile de pe traseu, Lacul Bodi Ferneziu
Stare traseu - traseul este compus din drumuri forestiere, în cea mai mare parte, cu o scurtă porțiune intermediară asfaltată

Traseul pornește din Baia Mare, pe strada Colonia Topitorilor, pe lângă Uzina de Apă, pe Valea Vicleanu până la Lacul Bodi Ferneziu. Odată ajunși la lac, îl vom ocoli prin partea dreaptă și vom urca încă puțin pentru a coborî după aceea în Ferneziu. Ajunși între case, vom coborî până în drumul principal Baia Mare - Firiza, pe care-l vom traversa și o vom lua către Mina Herja. Înainte de a ajunge la fostele clădiri administrative ale minei, o vom lua la dreapta pentru a urca pe Drumul Forestier Bulat. Vom ajunge până în vârful dealului, de unde vom avea o priveliște încântătoare asupra văii și Lacului de Acumulare de la Firiza. Vom continua pe acest drum până vom ajunge în capătul lui, unde după ce vom urca o rampă destul de abruptă, o vom lua la dreapta pentru a coborî în Tăuții de Sus. Din Tăuții de Sus o vom lua la dreapta pentru a ajunge înapoi în Baia Mare.

*Sursă hartă, text și video: https://maramures-bike.ro/

Grad de dificultate

  • Medie

Lungime

  • 27.02 km

Video

Alte sugestii

Valea Vaserului

Traseu de bicicletă

Vadu Izei - Valea Stejarului – Coștiui – Oncești - Vadu Izei

Traseu de bicicletă

Breb – Mara – Desești – Hărnicești – Sat Șugatag – Mănăstirea – Hoteni - Breb

Traseu de bicicletă

Breb – Hoteni - Ocna Șugatag - Breb

Traseu de bicicletă

Mogoșa – Șuior - Poiana Boului - Breb

Traseu de bicicletă